-Gigi Becali nu vrea să dea bani din contul său pentru ieșirile necontrolate ale managerului, pe care îl plătește cu 4.000 euro pe lună
-Pentru că a lovit cu piciorul steagul echipei din „Ștefan cel Mare” și s-a încăierat cu secretarul general al lui Dinamo, Mihai Stoica a fost amendat de către LPF cu 16.000 de lei
La finalul săptămânii trecute, la derbyul cu Dinamo, Mihai Stoica a ținut ca de obicei capul de afiș al scandalurilor. Mai întâi, cu o oră și jumătate înainte de startul partidei, managerul huligan a pășit pe gazon, după care a lovit cu piciorul un steag al rivalilor. Apoi a arătat semne provocatoare spectatorilor aflați la tribuna I. Sarabanda gesturilor incalificabile a continuat și la ieșirea de la vestiare, când jucătorii se aflau la încălzire. Managerul s-a îmbrâncit cu secretarul general al „câinilor”, Bogdan Bălănescu și a arătat galeriei cifra 6 (numărul consecutiv de meciuri în care Steaua a învins Dinamo).
Și ca urmare a acestor fapte pe care le-a săvârșit la meciul contra dinamoviștilor, managerul huligan a fost aspru sancționat de Comisia de disciplină a LPF. Astfel, Stoica a fost penalizat cu 16.000 de lei, plus o suspendare de patru luni. Însă, se pare că șefii din Ghencea se dezic de comportamentul huliganic al managerului și i-au transmis că Steaua nu îi va plăti niciun leu din amendă. Foarte probabil, cum își va încasa „leafa” pentru luna în curs, huliganul Stoica își va achita datoria pe care o are către comisiile de disciplină. „Ce a făcut Meme e treaba lui. Nu trebuie ca Steaua să plătească pentru prostiile pe care le face el. Are salariul, să plătească, e treaba lui, nu a noastră”, au spus surse din conducerea executivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER